Rolul guvernelor in fiecare stat este de a crea bunastare cetăţenilor, înţelegând prin asta şi un mediu propice pentru a face bussines.
Ministerul Economiei din Polonia s-a pus singur la treabă şi a realizat un inventar al legislației care are incidență asupra mediului de afaceri, identificând 482 de reglementări ce instituiau 6187 de obligații. Din acest motiv, a solicitat o evaluare a costurilor pe care aceste reglementări - obligații le produc asupra mediului de afaceri, reieșind că "sarcinile administrative" impuse de guvern, prin reglementările pe care le emite, se ridică la 20 miliarde euro, adică 6,1% din PIB-ul Poloniei. Scăzând ceea ce se considera a fi sarcini administrative normale (juste) pentru mediul de afaceri, a reieşit un cost nejustificat creat de reglementările emise de 9,5 miliarde euro, adică 2,9% din PIB-ul Poloniei. Evident că a urmat şi pasul 2, de reducere a acestor costuri, prin reducerea şi simplificarea reglementărilor.
La ce avalanşă de reglementări a fost între 1990 şi prezent în România, sunt convins că o evaluare similară ne-ar arăta că dispunem de mult mai mulţi bani decât polonezii.
"Red tape" is a term for excessive regulation or rigid conformity to formal rules that is considered redundant or bureaucratic and hinders or prevents action or decision-making. It is usually applied to governments, corporations and other large organizations. - sursa Wikipedia
sâmbătă, 10 septembrie 2011
joi, 8 septembrie 2011
Răhățeala legislativă în spațiul mioritic
Mi-am tot pus întrebarea: de ce oare, în spațiul mioritic, individul care
ajunge într-o funcție de decident politic, simte nevoia să lase în urmă o lege
mai mică sau mai mare, ca semn al trecerii sale pe acolo, precum își însemnează
și cățelul teritoriul când ajunge într-un spațiu nou? De ce a ajuns tocmai
legea, în plan politic, expresia scrijeliturii cu un cuțit pe un copac care
este monument al naturii sau pe soclul unei sculpturi care este monument de artă?
Dintre toate formele de exprimare, dintre toate tipurile de urme care pot fi
lăsate și însemne ale trecerii printr-un loc, cum de s-a oprit românul mioritic
tocmai la LEGE?
Pentru că nu-mi pot explica altfel această frenezie legislativă din spațiul
carpato-danubiano-pontic, decât ca expresie a dorinței obsedante și uneori cu
accente patologice de a ne răhăți într-un loc doar de dragul de a se ști că am
trecut și noi pe acolo. Și oare câți dintre noi nu ne-am întâlnit adesea,
plimbându-ne prin peisajul mirific al unei păduri, regiuni muntoase ori alt cadru
natural românesc, cu emblematicul monument fecal, frumos și atent amplasat în
chiar mijlocul potecii, fix în porțiunea minuțios aleasă, care nu poate fi în niciun
fel ocolită? Și ce altceva este aceasta, decât expresia dorinței de a-și face omul simțită
trecerea prin acel loc, de o manieră cât mai sugestivă și imposibil de
nesesizat de către toți posttrecătorii săi?
Tot astfel, trăitorul autohton ajuns în scaunul politic se pare că simte nevoia obsedantă de a defeca în spațiul legislativ, ca nu cumva să nu se știe că a fost pe acolo, într-o manieră cât mai frapantă și mai dificil de evitat de către un segment cât mai larg al societății. Nu-mi pun nicio întrebare inutilă legată de ce anume generează o nevoie atât de inedită de exprimare a trecerii mioriticului printr-un loc, însă nu pot să nu mă frământ cu privire la cum oare de s-a transpus această mentalitate, în plan politic, tocmai în zona exprimării legislative?
Tot astfel, trăitorul autohton ajuns în scaunul politic se pare că simte nevoia obsedantă de a defeca în spațiul legislativ, ca nu cumva să nu se știe că a fost pe acolo, într-o manieră cât mai frapantă și mai dificil de evitat de către un segment cât mai larg al societății. Nu-mi pun nicio întrebare inutilă legată de ce anume generează o nevoie atât de inedită de exprimare a trecerii mioriticului printr-un loc, însă nu pot să nu mă frământ cu privire la cum oare de s-a transpus această mentalitate, în plan politic, tocmai în zona exprimării legislative?
sâmbătă, 3 septembrie 2011
In Suedia e frig
Pentru că v-am lămurit cum e cu Suedia, în postarea anterioară, iar amicul v-a explicat cum e cu România într-o altă postare, acum vă reţin doar cu două amănunte.
- Cică în Suedia, în anul 2009, erau în vigoare 1000 legi, 1700 de ordonante ale Guvernului (legislaţie secundară) şi 7000 de regulamente (emise de agenţii, pentru a organiza activitatea pe un anumit domeniu). Mă întreb cum rezistă tentaţiei şi mai ales cum se descurcă doar cu atât?!
- În structura administrativă a Suediei funcţionează agenţii guvernamentale, care implementează politicile şi deciziile adoptate de Parlament şi de Guvern.
Agentiile lor seamană cu agenţiile noastre, numai că ale lor au buget alocat, obiective clar stabilite şi conştiinţa unui interes cetăţenesc de realizat. Nu mai spun că se bucură de o largă autonomie pentru îndeplinirea atribuţiilor, chiar dacă există o anumită subordonare faţă de ministerul care gestionează domeniul în care acestea activează. Agentiile pur si simplu işi fac treaba, fără să aştepte lumină de la minister sau ca Guvernul să emită "norme metodologice" (de asta se ocupă chiar ele, emiţând regulamentele amintite mai sus). Există chiar şi un organism (dacă am reţinut bine, înfiinţat pe lângă Parlament) care stă la pândă să vadă în ce măsură un ministru îşi bagă nasul în treburile acelei agenţii.
In tot cazul, dacă în 1990 erau 1394 de agenţii, astăzi mai sunt doar 413. Partea interesantă este că multe dintre ele nu s-au desfiinţat (cum de exemplu, se întâmplă la noi printr-o "fuziune" urmată de o reducere de personal - cazul Institului Naţional de Administraţie), ci s-au privatizat, cu rezultate remarcabile (SIPU, INA lor).
Vedeţi, e frig!
- Cică în Suedia, în anul 2009, erau în vigoare 1000 legi, 1700 de ordonante ale Guvernului (legislaţie secundară) şi 7000 de regulamente (emise de agenţii, pentru a organiza activitatea pe un anumit domeniu). Mă întreb cum rezistă tentaţiei şi mai ales cum se descurcă doar cu atât?!
- În structura administrativă a Suediei funcţionează agenţii guvernamentale, care implementează politicile şi deciziile adoptate de Parlament şi de Guvern.
Agentiile lor seamană cu agenţiile noastre, numai că ale lor au buget alocat, obiective clar stabilite şi conştiinţa unui interes cetăţenesc de realizat. Nu mai spun că se bucură de o largă autonomie pentru îndeplinirea atribuţiilor, chiar dacă există o anumită subordonare faţă de ministerul care gestionează domeniul în care acestea activează. Agentiile pur si simplu işi fac treaba, fără să aştepte lumină de la minister sau ca Guvernul să emită "norme metodologice" (de asta se ocupă chiar ele, emiţând regulamentele amintite mai sus). Există chiar şi un organism (dacă am reţinut bine, înfiinţat pe lângă Parlament) care stă la pândă să vadă în ce măsură un ministru îşi bagă nasul în treburile acelei agenţii.
In tot cazul, dacă în 1990 erau 1394 de agenţii, astăzi mai sunt doar 413. Partea interesantă este că multe dintre ele nu s-au desfiinţat (cum de exemplu, se întâmplă la noi printr-o "fuziune" urmată de o reducere de personal - cazul Institului Naţional de Administraţie), ci s-au privatizat, cu rezultate remarcabile (SIPU, INA lor).
Vedeţi, e frig!
joi, 1 septembrie 2011
Despre cheltuieli (1)
Se discuta despre faptul ca statul are cheltuieli mari si ca trebuie facut ceva. Asa e, problema este ca se face risipa, adica exact opusul. Si asta, cu un mare aplomb!
Pe de alta parte, subiectul devine de mare actualitate doar atunci cand resursele sunt tot mai mici. N-ar strica sa existe preocupare pentru acest subiect tot timpul, mai ales atunci cand te numesti "ales al poporului" si ai o responsabilitate pentru cei care au investit incredere in tine, sperand ca vei aduce un plus de calitate vietii lor. Am invatat ca nu intotdeauna calea (reforma) este costisitoare si ca este rolul statului, prin cei care administează, sa creeze reguli simple si clare si sa se asigure de respectarea lor.
Incerc sa emit anumite idei legate de subiectul numit cheltuieli nejustificate, formate in cativa ani de activitate profesionala.
Statul are un aparat administrativ. Cat de mic sau mare este, nu comentez acum, pentru ca orice dimensiune ar avea trebuie sa fie eficient. Cu toate astea, ne incapatanam, prin lucruri evidente pe care insa nu le vedem pentru ca mostenim disciplina heirup-ului (fac o paranteza - DEX-ul zice ca e doar o interjectie, dar se pare ca e vechi dictionarul din moment ce este si un mod de viata, ce are sanse sa devina produs traditional), sa consumam resurse importante, de toate felurile.
Sa zicem ca ar exista o disciplină a muncii si ea s-ar respecta in toate institutiile publice (evident nu ma refer la un spital sau la o sectie de politie), pornind de la programul de lucru. Hai sa spunem, ca de maine functionarii statului presteaza munca intre orele 09.00 - 17.00. Sunt convins ca:
- statul ar gasi pe ce sa cheltuie banii pe care-i toaca acum pentru că 5, 10, 'nspe functionari sunt nevoiti sa stea după program pentru a rezolva urgențe inchipuite (nu de ei); oare chiar se justifică să aloci resurse pentru cheltuieli ce decurg din, de ex., consumul de energie electrică, in loc sa le utilizezi in alt scop (de ex, sa pui la dispozitie consumabilele pe care acum angajatul si le cumpara din propriul salariu sau sa creezi conditii decente de munca)?
- angajatii ar fi mai eficienti in conditiile unei discipline impuse de respectarea programului de munca si, evident, mai relaxati pentru ca au si viata personala!
- statul s-ar simti mai putin jenat de faptul ca incalca drepturile angajatilor; plata orelor suplimentare nu s-a facut nici cand erau fonduri, iar recuperarea cu ore libere opereaza tot cam in acelasi mod, asa incat, nu stiu cat de confortabila este situatia pentru cele doua parti: statul nu-si onoreaza obligatiile, angajatii devin frustraţi;
Probabil că dacă se analizează serios problema se pot identifica şi alte aspecte care fac evidentă cheltuirea nejustificată a banilor prin această modalitate aparent nevinovată.
Însă, pentru ca o astfel de disciplină a muncii să functioneze, trebuie ca cineva să-şi pună problema activităţilor care întradevar trebuie realizate de o instituţie a statului, cât şi a felului cum sunt îndeplinite. Prioritizarea aproape că nici nu există pentru că, de foarte multi ani, în instituţiile statului orice lucrare neinsemnată reprezintă o urgenţă. Nu mai avem timp, ne grabim, dar ca să ce?
Munca într-un astfel de mediu mi-a demonstrat că, în cele din urmă, rezolvarea se produce cam tot în acelaşi timp; şi asta pentru că efectele insuficient analizate, obligă la mai multe "urgenţe" pentru a rezolva aceeaşi problemă, la care între timp s-au adăugat consecinţele negative ale "rezolvărilor" anterioare.
urmeaza...
Pe de alta parte, subiectul devine de mare actualitate doar atunci cand resursele sunt tot mai mici. N-ar strica sa existe preocupare pentru acest subiect tot timpul, mai ales atunci cand te numesti "ales al poporului" si ai o responsabilitate pentru cei care au investit incredere in tine, sperand ca vei aduce un plus de calitate vietii lor. Am invatat ca nu intotdeauna calea (reforma) este costisitoare si ca este rolul statului, prin cei care administează, sa creeze reguli simple si clare si sa se asigure de respectarea lor.
Incerc sa emit anumite idei legate de subiectul numit cheltuieli nejustificate, formate in cativa ani de activitate profesionala.
Statul are un aparat administrativ. Cat de mic sau mare este, nu comentez acum, pentru ca orice dimensiune ar avea trebuie sa fie eficient. Cu toate astea, ne incapatanam, prin lucruri evidente pe care insa nu le vedem pentru ca mostenim disciplina heirup-ului (fac o paranteza - DEX-ul zice ca e doar o interjectie, dar se pare ca e vechi dictionarul din moment ce este si un mod de viata, ce are sanse sa devina produs traditional), sa consumam resurse importante, de toate felurile.
Sa zicem ca ar exista o disciplină a muncii si ea s-ar respecta in toate institutiile publice (evident nu ma refer la un spital sau la o sectie de politie), pornind de la programul de lucru. Hai sa spunem, ca de maine functionarii statului presteaza munca intre orele 09.00 - 17.00. Sunt convins ca:
- statul ar gasi pe ce sa cheltuie banii pe care-i toaca acum pentru că 5, 10, 'nspe functionari sunt nevoiti sa stea după program pentru a rezolva urgențe inchipuite (nu de ei); oare chiar se justifică să aloci resurse pentru cheltuieli ce decurg din, de ex., consumul de energie electrică, in loc sa le utilizezi in alt scop (de ex, sa pui la dispozitie consumabilele pe care acum angajatul si le cumpara din propriul salariu sau sa creezi conditii decente de munca)?
- angajatii ar fi mai eficienti in conditiile unei discipline impuse de respectarea programului de munca si, evident, mai relaxati pentru ca au si viata personala!
- statul s-ar simti mai putin jenat de faptul ca incalca drepturile angajatilor; plata orelor suplimentare nu s-a facut nici cand erau fonduri, iar recuperarea cu ore libere opereaza tot cam in acelasi mod, asa incat, nu stiu cat de confortabila este situatia pentru cele doua parti: statul nu-si onoreaza obligatiile, angajatii devin frustraţi;
Probabil că dacă se analizează serios problema se pot identifica şi alte aspecte care fac evidentă cheltuirea nejustificată a banilor prin această modalitate aparent nevinovată.
Însă, pentru ca o astfel de disciplină a muncii să functioneze, trebuie ca cineva să-şi pună problema activităţilor care întradevar trebuie realizate de o instituţie a statului, cât şi a felului cum sunt îndeplinite. Prioritizarea aproape că nici nu există pentru că, de foarte multi ani, în instituţiile statului orice lucrare neinsemnată reprezintă o urgenţă. Nu mai avem timp, ne grabim, dar ca să ce?
Munca într-un astfel de mediu mi-a demonstrat că, în cele din urmă, rezolvarea se produce cam tot în acelaşi timp; şi asta pentru că efectele insuficient analizate, obligă la mai multe "urgenţe" pentru a rezolva aceeaşi problemă, la care între timp s-au adăugat consecinţele negative ale "rezolvărilor" anterioare.
urmeaza...
marți, 30 august 2011
Revelaţie legislativă
A trecut cam mult de cand am deschis blogul, fara sa mai scriu cate ceva.
Insa, azi am avut o revelatie legislativa, care m-a trezit din amorţire şi iacătă-mă la taste.
Am realizat că, de fapt, trăim un proces firesc, nesfârşit, de modificare şi completare a legislaţiei nationale, care incepe de la ... legea fundamentală a României. Căci şi Constituţia este republicată, deci revizuită, deci modificată şi completată.
Insa, azi am avut o revelatie legislativa, care m-a trezit din amorţire şi iacătă-mă la taste.
Am realizat că, de fapt, trăim un proces firesc, nesfârşit, de modificare şi completare a legislaţiei nationale, care incepe de la ... legea fundamentală a României. Căci şi Constituţia este republicată, deci revizuită, deci modificată şi completată.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)